miercuri, 6 aprilie 2011

Din scrisorile primite de la cei ce ne citesc...


"Buna ziua,
este un apel pe care vreau de mult timp să îl lansez. Pro-Vita sprijină viaţa şi mi s-a părut firesc să îl lansez aici şi, sper, să aibă ecou.
Despre ce este vorba: sunt mămica unui băieţel de 8 luni, evident cel mai iubit, frumos şi deştept copil, băieţel pe care am decis să îl alăptez până la doi ani. Motivaţia mea e susţinută de faptul că laptele de mamă dat de Dumnezeu este un aliment miraculos şi este primul drept la viaţă al nou- născutului.
Bebeluşul meu s-a născut foarte devreme, cu 9 săptămani mai repede şi cu o greutate foarte mică. A fost botezat a doua zi, iar după botez a avut o evoluţie miraculoasă. Indiferent de afecţiunile mele, am continuat alăptarea, având sprijinul doamnei dr. Ana Culcer, un om minunat.
Cu durere am constat că majoritatea mămicilor renunţă la alăptat încă din primele zile.
Pe net este un forum dedicat copiilor şi acolo, din circa 100 de mămici, după 6-8 luni mai alăptăm vreo 5.
Dreptul la viaţă al copilului începe cu dreptul la a primi laptele de la mămica lui, singurul aliment complet.
Ar trebui să se facă o campanie în rândul medicilor, dar şi al preoţilor (practic sunt primii care intră în contact cu tânăra mamă, după familie) pentru sustinerea alăptatului.
Cu durere  constat că majoritatea covârşitoare a mămicilor renunţă, că trec bebeluşul pe formule care mai de care mai chimice, iar apoi continuă cu mâncarea de-a gata, din borcănele, încat bietul copil nu mai are noţiunea gustului legumelor şi fructelor adevărate.
Trebuie să li se respecte acest drept fundamental, mai ales că, în timpul alăptării, mama şi copilaşul se cunosc cel mai bine.
Pentru mine, cea mai frumoasă imagine văzută în viaţa mea este acea a puiului meu, săturat, lăsând sânul din guriţă, cu o dâră de laptic scurgându-se pe bărbiţă, pentru că lăpticul este prea bun, chiar dacă nu mai încape în stomacel!
Vă mulţumesc!
Nicole
"

Dragă Nicole, îţi mulţumim pentru gândurile împărtăşite!
Să fie acesta un îndemn nu numai la alăptare, ci şi la naştere de prunci. Pentru că, din păcate, pruncii chemaţi la viaţă sunt incomparabil mai puţini decât cei care sunt ucişi în pântece de către mamele lor...